Profesorul Alexandru Mustea decernat cu titlul Doctor Honoris Causa al Alma Mater
- 416 vues
Profesorul Alexandru Mustea, absolventul care duce faima Alma Mater pe tot mapamondul, începând de astăzi, 13 mai, este deținător al titlului onorific Doctor Honoris Causa al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.
Alexandru Mustea, care a absolvit USMF „Nicolae Testemițanu” în anul 1996, în prezent este profesor universitar la Clinica de Obstetrică și ginecologie a Universității de Medicină din Greifswald, Germania și doctor habilitat în științe medicale. Până în 1999 și-a continuat studiile prin rezidențiat la specialitatea Oncologie, iar după absolvire, timp de trei ani, a activat ca medic specialist în ginecologia operativă în cadrul Institutului Oncologic din Chișinău.
Din luna iunie 2001, cariera științifică și cea profesională a Dr. Mustea se desfășoară într-o continuă ascensiune în Germania, unde, din anul 2008, exercită funcțiile de: vicedirector și medic superior al Clinicii și Policlinicii de Ginecologie și Obstetrică a Universității de Medicină din Greifswald, Germania; șef al Clinicii și Policlinicii de Ginecologie; director al Centrului de Ginecologie Oncologică și vicedirector al Centrului Oncologic Pomerania (Vorprommern).
Rectorul Ion Ababii, și-a exprimat recunoștința față de absolventul și pământeanul nostru pentru suportul oferit instituției noastre, în special – catedrelor de profil ale Universității, serviciului de obstetrică și ginecologie, precum și sistemului național de sănătate din țară. „Profesorul Mustea este un exemplu pentru tinerii mediciniști, care demonstrează că fiecare absolvent al Universității noastre are șansa de a obține apreciere națională și internațională, iar aceasta doar prin muncă asiduă”, a mai subliniat academicianul Ababii.
Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calității și integrării în învățământ, șef catedră Obstetrică și ginecologie, a vorbit despre meritele renumitului chirurg pe plan mondial, atât în ceea ce privește activitatea sa clinică, cât și cea de cercetare, menționând că lucrările Domniei Sale sunt citate în peste 400 de surse, ceea ce denotă că este un savant de valoare. „Alexandru Mustea este o personalitate marcantă a medicinei naționale și internaționale în domeniul oncoginecologiei, care prin responsabilitate, profesionalism înalt și credibilitate, servește ca un model demn de urmat pentru tinerele generații”, a mai menționat prorectorul.
Pe lângă membrii comunității universitare și reprezentanții Asociației Obstetricienilor și Ginecologilor din Republica Moldova, la eveniment au fost prezenți și oficiali de stat, printre care: prim-ministrul țării - Pavel Filip; Mircea Buga, consilierul principal de stat al prim-ministrului în domeniul ocrotirii sănătății și dezvoltării sociale; Monica Babuc, ministrul culturii; Aliona Serbulenco, viceministrul sănătății.
Prim-ministrul Filip a menționat că „Astăzi, asistăm la un fenomen aparte, pe care putem să-l numim fenomenul Mustea, care, ca și mulți alți tineri, a plecat să facă carte și a rămas acolo, iar nouă nu ne rămâne decât să ne bucurăm de faima pe care o duce Universității și țării acolo, în Germania”. Oficialul a declarat că singura bogăție a țării noastre sunt oamenii și a pus în discuție problema exodului tinerilor. Astfel, Guvernul își propune să le creeze condiții și să-i readucă acasă.
Profesorul universitar Dumitru Sofroni a accentuat aportul Dr. Mustea în colaborarea fructuoasă dintre clinicile de profil din Germania, Institutul Oncologic și Institutul Mamei și Copilului. Doctorul Sofroni a fost cel care a remarcat talentul și perseverența tânărului rezident, în calitatea sa de mentor a activității științifice a acestuia. Acesta s-a declarat mândru de discipolul său, care a ajuns celebru la nivel mondial.
Plin de emoții și pasiune pentru munca pe care o exercită, Alexandru Mustea și-a exprimat recunoștința pentru toți cei care l-au îndrumat și l-au format. „Este o onoare pentru mine să primesc acest titlul onorific, iar cei 20 de ani de activitate să fie apreciați cu titlul Doctor Honoris Causa, și în special să mi-l acorde instituția pe care am absolvit-o”, a menționat profesorul profund marcat. Domnia Sa a subliniat câteva direcții prioritare de colaborare între Universitatea din Greifswald și Alma Mater: „Educația studenților și a rezidenților, specializarea tinerilor medici, dar și specializarea îngustă a medicilor specialiști și tratamentul pacienților cu cazuri grave și complexe...” Totodată, profesorul Mustea a ținut să afirme că este deschis în continuare pentru mobilitatea academică a studenților, în timpul vacanței de vară, pentru două săptămâni, în clinicile de ginecologie și de alt profil din cele două țări. În acest sens, va opta pentru extinderea schimbului continuu de experiență, menționând importanța unui dialog permanent între rezidenții din Moldova și cei din Germania.
Grație profesorului Alexandru Mustea, în 2011 a fost semnat acordul de colaborare dintre USMF „Nicolae Testemițanu” și Universitatea din Greifswald, una dintre cele mai vechi instituții de învățământ superior din Germania. Sistematic, acesta revine în patrie și organizează cursuri de instruire pentru studenți, rezidenți specializați în obstetrică și ginecologie, și medicii specialisti în oncoginecologie. Dr. Mustea a declarat că va continua să organizeze, în Germania, cursuri anuale sau bianuale de laparoscopie și chirurgie minimal invazivă, în scopul transferului de cunoștințe profesionale și dezvoltarea abilităților practice.
Astăzi, în cadrul Congresului MedEspera 2016, profesorul Mustea urma să țină o conferință magistrală la tema „Perspective în ginecologia oncologică”. În acest context, acesta a afirmat: ”Sunt mândru, dar și foarte emoționat, că astăzi voi ține o prelegere și în fața tatălui meu, de la care am învățat foarte multe”.
[nggallery id=365]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii