Master-class pe dicție pentru comunitatea universitară
- 175 vues
Comunitatea universitară a avut parte de un master-class pe dicție și discurs, ținut în data de 2 iunie curent de Vera Nastasiu, specialist în comunicare publică și fondatoarea proiectului Dicție.md. „Există o mare diferență între a vorbi și a comunica. Toată lumea vorbește. Comunică doar cel care știe ce face cu mâinile, picioarele și fața lui în momentul în care vorbește”, a menționat instructoarea.
Astfel, timp de o oră și jumătate, prorectori, decani, cadre didactice, specialiști, dar și studenți de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au aflat cum trebuie ținut un discurs în fața unui auditoriu, cum să vorbească clar, corect și coerent și cum să-și depășească emoțiile. Frământările de limbă i-au pus la încercare pe mulți dintre cei cca 60 de participanți, care, exersând puțin, au reușit să spună rapid: Stan stă-n castan, Stanca stă-n castan ca Stan și chiar Titiridva tidva, nu-i greu a zice tidiridva tidva, da-i greu a destitiridvi titiridvitura titiridvei tidvei.
Printre tehnicile de care trebuie să țineți cont atunci când pregătiți un discurs se numără faptul că nu este necesar să vorbiți cu toată lumea - selectați trei persoane, care stau în colțuri diferite, cu care să vorbiți; ascultați de două ori și vorbiți o dată. Totodată, pentru a transmite mesaje negative, învățați-vă să ambalați frumos mesajul, începeți cu o idee pozitivă și încheiați pe aceeași notă, iar cel mai important este să vă păstrați energia.
[nggallery id=382]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii