Flashmob privind rezistenţa la antibiotice şi prevenirea infecţiilor
- 96 vues
În pași de dans și plini de bună dispoziție, zeci de tineri au îndemnat populația să administreze cu grijă antibioticele. Flashmob-ul s-a desfășurat astăzi, în fața Blocului didactic central al Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și a trezit interesul comunității universitare, dar și al trecătorilor prin muzică, culoare și multă energie.
Tinerii, care sunt elevi la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” și studenți la Universitatea noastră, au repartizat materiale informative și antibiotice naturale - punguțe cu ceapă și usturoi, dar și borcănașe cu miere și nuci. Totodată, aceștia le-au vorbit trecătorilor despre rezistența la antibiotice și prevenirea infecțiilor.
Unul dintre organizatorii evenimentului, Olga Burduniuc, specialist în cadrul Centrului Național de Sănătate Publică, lector la Catedra de microbiologie, virusologie și imunologie a USMF „Nicolae Testemiţanu”, ne-a mărturisit că pregătirile pentru acţiune au durat aproximativ două săptămâni, iar tinerii s-au arătat dornici de a contribui la transmiterea unui mesaj atât de important pentru populație. Specialistul a menționat că, în ultima perioadă, rezistența la antibiotice a devenit un subiect primordial și este necesar de a sensibiliza populația în acest sens. Olga Burduniuc a subliniat că antibioticele trebuie utilizate doar la indicația medicului, în caz de infecții bacteriene și nu virale, cum sunt gripa și răceala.
Octavian, un tânăr care a asistat la flashmob, ne-a spus că se informează în ceea ce privește administrarea antibioticelor și întotdeauna urmează instrucțiunile medicilor. „Le administrez doar ca excepție, când alte soluții nu mai sunt eficiente, deoarce dacă se utilizează des - ele nu mai au acelaşi efect”, a adăugat tânărul.
Pentru a evita rezistența la antibiotice, participanții la flashmob au atenționat și despre necesitatea de a respecta întreaga cură de tratament, chiar dacă boala s-a ameliorat, să nu fie utilizate antibioticele rămase de la un tratament precedent, să se ia măsuri de prevenire a infecţiilor (spălarea frecventă pe mâini, evitarea contactului cu persoanele bolnave şi vaccinarea la timp).
Evenimentul a fost organizat pentru al doilea an consecutiv de Centrul Naţional de Sănătate Publică, cu suportul Organizației Mondiale a Sănătății, în contextul săptămânii mondiale de conștientizare a rezistenței la antibiotice, marcată între 14 și 20 noiembrie 2016, cu genericul - Antibiotice: administrează-le cu grijă!
Antibioticele, cunoscute şi ca medicamente antimicrobiene, sunt medicamente care pot să omoare sau să impiedice proliferarea bacteriilor pentru a vindeca infecţiile la om, animale şi, uneori, la plante. Ele sunt utilizate pentru tratarea infecţiilor bacteriene, cum sunt: pneumonia pneumococică sau infecţiile sângelui cauzate de stafilococi. Utilizarea excesivă şi incorectă a antibioticelor accelerează însă apariţia şi răspândirea bacteriilor rezistente la antibiotice. Bacteriile au rezistenţă la antibiotice când anumite antibiotice şi-au pierdut capacitatea de a omorî sau de a stopa creşterea bacteriilor. Infecţiile cauzate de bacteriile rezistente pot necesita mai multă îngrijire şi, de asemenea, antibiotice alternative mai scumpe, care pot genera efecte secundare mai grave.
[nggallery id=446]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii