O victorie ce dă șanse la play-off
- 55 vues
Echipa de volei feminin a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, care evoluează în Campionatul național, a avut o prestație reușită în meciul susținut cu formația „Speranța-2”. Partida de ieri, 13 februarie curent, desfășurată la Centrul Spotiv „Speranța”, s-a încheiat cu scorul general de 3-1 în favoarea lotului universitar.
Deși debutul meciului nu a fost promițător, sportivele bine școlite de la „Speranța”, specializate în volei, au învins în primul set cu 25-22. Totuși datorită indicațiilor antrenoarei Iuliei Popov, formația USMF „Nicolae Testemițanu” s-a mobilizat și a preluat inițiativa. Drept urmare, în următoarele trei seturi aceasta a dominat pe teren întrecând adversarele atât pe linie ofensivă, cât și pe cea defensivă. Seturile au fost câștigate respectiv cu 25-21, 25-13, 26-24.
Victoria obținută cu 3-1 le-a adus medicinistelor 3 puncte la activ, clasându-se pe locul 4, ceea ce le oferă șansa de a evolua în finală.
Următorul meci se va disputa cu echipa UTM-Politeh, în data de 21 februarie curent, la Complexul Sportiv Universitar (str. Mălina Mică, 66/1), începând cu ora 17:00.
[nggallery id=481]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii