Conferință dedicată ilustrului savant și profesor Nicolae Testemițanu
- 133 vues
Comunitatea universitară și cea medicală a participat, miercuri, 21 iunie curent, la o conferință dedicată academicianului Nicolae Testemițanu, organizată în contextul aniversării a 90 de ani de la naștere.
Manifestarea a fost inaugurată de profesorul universitar Ghenadie Curocichin, șef al Departamentului Știință, care a venit cu un mesaj din partea administrației Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și a remarcat importanța acestui eveniment în contextul Anului Nicolae Testemițanu, declarat prin hotărârea Parlamentului RM la inițiativă instituției noastre și cu susținerea Ministerului Sănătății. „Pentru comunitatea academică a Universității noastre este o deosebită onoare, dar şi un bun prilej de a-i aduce un omagiu acestei figuri proeminente a medicinei autohtone, fiind cunoscut ca un distins savant, iscusit profesor, rector al Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, ministru al ocrotirii sănătății, șef al Catedrei de medicină socială și organizare a ocrotirii sănătății, care-i poartă în prezent numele, iar evenimentul de astăzi ne oferă oportunitatea de a cunoaște sau de a ne reaminti aspecte demne de atenție din viața și activitatea profesorului Nicolae Testemițanu, care vor fi elucidate de către colegii și discipolii Domniei Sale – surse veridice și originale”, a menționat Ghenadie Curocichin.
Academicianul Gheorghe Paladi, profesor universitar, Catedra de obstetrică și ginecologie nr. 2, a fost coleg de curs și prieten devotat al lui Nicolae Testemițanu, ambii făcând parte din „promoția de aur” a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău (ISMC). Academicianul își amintește de Nicolae Testemițanu ca fiind un student perseverent, care nu ieșea din bibliotecă nici în timpul liber, un prieten mărinimos, care își ajuta permanent colegii, rector al ISMC și ministru al ocrotirii sănătății, funcții în care a dat dovadă de abilități organizatorice deosebite şi s-a remarcat ca un adevărat reformator în domeniu. „Nicolae Testemițanu a fost un mare arhitector și constructor al sistemului de sănătate, care a trecut prin grele încercări până a duce la bun sfârșit reformele inițiate, dar care, în timp, s-au bucurat de un real succes, iar generațiile de astăzi trebuie educate în acel spirit care a predominat la Alma Mater”, a constatat academicianul Paladi.
O altă colegă a marelui Nicolae Testemițanu, Natalia Cherdivarenco, profesor consultant, Catedra de biologie și genetică umană, ne-a relatat că, încă din perioada studenției, anul 1946, Nicolae Testemițanu s-a remarcat ca un om vesel, comunicativ, era respectat și promovat atât de conducere, cât și de colegii săi. Primul absolvent al Alma Mater, care a fost desemnat ca rector la 32 de ani, avea o dorinţă arzătoare de a face cât mai mult bine poporului și s-a manifestat prin calităţi manageriale de excepţie, a deschis noi facultăţi, a contribuit la perfecționarea cadrelor științifico-didactice, a construit blocuri noi de studii, laboratoare şi cămine pentru angajați și studenţi. „Nicolae Testemițanu avea un talent excepțional de lider și demonstra o dragoste aparte față de oameni, iubea să muncească cu sârguință în beneficiul sănătății comunității, iar aceste calități a încercat să le transmită noilor generații, celor care vor îndeplini misiunea mai departe”, a adăugat prof. Natalia Cherdivarenco.
„Despre Omul cu literă mare, savantul, politicianul, patriotul, academicianul Nicolae Testemițanu s-a vorbit, se vorbește și se va vorbi mulți ani înainte, pentru că ce a făcut el în sistemul nostru de sănătate nu a făcut nimeni”, a afirmat Dumitru Noroc, fost director al Spitalului Clinic Municipal nr. 4 din Chișinău. Conferențiarul a menționat că a avut norocul să-l cunoască pe Nicolae Testemițanu ca rector, să lucreze într-o echipă la Ministerul Sănătății și l-a descris ca un om al faptelor mari, nu al vorbelor. Fiind ministru al ocrotirii sănătăţii s-a distins plenar prin virtuţile sale organizatorice în domeniul sănătăţii publice, elaborând strategii orientate spre asigurarea republicii cu cadre medicale, consolidarea bazei tehnico-materiale, perfecţionarea formelor şi metodelor de organizare a asistenţei medicale acordate populaţiei. A pledat pentru introducerea limbii române în procesul de instruire medicală, inițiativă pentru care, în anul 1968, a fost destituit din postul de ministru.
Timp de 12 ani, Dumitru Tintiuc a fost onorat să activeze la catedră alături de profesorul Nicolae Testemițanu, fiind impresionat de calitățile manageriale, gândirea strategică, curajul și mărinimia Domniei Sale. Sub conducerea distinsului savant a fost elaborat conceptul de asigurare a populației rurale cu asistență medicală specializată, apreciat cu Premiul de Stat în domeniul științei și tehnicii. Profesorul Tintiuc, șef al Catedrei de medicină socială și management sanitar „Nicolae Testemițanu”, și-a exprimat recunoștința pentru reformele realizate în sistemul național de sănătate și a declarat că se simte mândru că este discipolul Marelui Înaintaș.
Conferința a inclus două rapoarte despre viața și activitatea lui Nicolae Testemițanu, prezentate de Eugenia Strună, șef substație Asistența Prespitalicească, IMSP Asociaţia Medicală Teritorială Ciocana, și Diana Voltman, medic-șef, Centrul de Sănătate Cornești, Ungheni.
Publicul s-a delectat cu elogii aduse distinsului savant, medicului ilustru și remarcabilului organizator al ocrotirii sănătății Nicolae Testemițanu și un recital de poezie, declamate de Mădălina Prepeliță, Doina Ignat, Cătălina Armanu și Ana Bădărău, studente în anul IV, Medicină generală.
Totodată, cei prezenți la manifestare au avut oportunitatea de a vedea o expoziție foto consacrată Anului Nicolae Testemițanu, lansată cu prilejul acestei conferințe, și o expoziție de publicații cu titlul Nicolae Testemițanu - viguros stejar al neamului.
La eveniment au participat reprezentanți ai Universității noastre, cadre științifico-didactice, studenți, directori de instituții medicale, specialiști în domeniul managementului sanitar și medici din sistemul de sănătate și alți invitați.
Conferința a fost organizată de Catedra de medicină socială și management sanitar ce-i poartă numele cu suportul Departamentului Comunicare și Relații Publice și al Bibliotecii Științifice Medicale a USMF „Nicolae Testemițanu”.
[nggallery id=566]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii