Instruire privind metoda de predare bazată pe descrierea cazurilor
- 237 vues
Un grup de cadre științifico-didactice din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au beneficiat de un curs de instruire privind metoda de predare bazată pe descrierea cazurilor cu genericul „Instruirea modernă și îmbunătățirea predării”. Cursul a fost ținut de patru formatori – profesori ai universității noastre instruiți anterior la Leipzig, și susținut de profesori de la Universitatea de Medicină din Leipzig, Germania: Christoph Baerwald, Clinica Universitară; Michael Fuchs, Universitatea de Medicină; Patrick Stumpp, Clinica de Radiologie Diagnostică și Intervențională și Joahimm Tiery, Institutul de Medicină de Laborator. Delegația germană a fost însoțită de profesorul Vasile Dumbravă, vicepreședinte Moldova-Institute Leipzig.
În cadrul acestui curs, profesorii din Germania și-au împărtășit din experiența lor în domeniul pedagogiei, iar unul dintre aspecte s-a referit la evaluarea studenților prin oferirea de feedback.
„În procesul de instruire mai avem unele lacune la acest capitol, pentru că la noi, de regulă, se notează, se laudă sau se critică răspunsul studentului. Aplicarea metodei de Feedback este foarte importantă, deoarece se urmărește o evaluare obiectivă prin care studentului îi este arătată partea bună a răspunsului sau a lucrării și cea care, trebuie dezvoltată, eventual. Din experiența mea de lucru cu studenții străini, am observat că anume această metodă este salutată, ei reușind să însușească mai rapid prin intermediul analizării greșelilor”, a spus Ludmila Sidorenco, unul dintre formatorii cursului, asistent universitar la Catedra de biologie moleculară şi genetică umană a USMF Nicolae Testemițanu.
Gabriela Motelica, asistent universitar la Catedra de chirurgie oro-maxilo-facială și implantologie orală „Arsenie Guțan”, participant la curs, a menţionat că „această activitate îmi va ajuta să excelez în calitatea mea de pedagog, deoarece an fost instruiți în domeniul predării. Sper să însușesc acele metode moderne și noi pentru mine, pentru a le implementa în procesul de predare pentru studenți, pentru a ne dezvolta și a instrui viitorii medici, pentru a fi mai buni. La universitatea noastră avem studenți care reprezintă mai multe grupuri etnice, iar acest curs ne-a familiarizat cu diverse concepte de predare, tehnici și metode de vorbire, atitudini pentru fiecare în parte sau măcar pentru fiecare grup la prezentarea unei lecții”.
La rândul său, profesorul universitar Christoph Baerwald și-a exprimat satisfacția pentru interesul și entuziasmul tinerilor de la universitatea noastră de a afla cât mai multe lucruri noi în orice domeniu, inclusiv ce ţine de predarea lecțiilor de succes.
Delegația germană a avut o întâlnire oficială și cu rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” Ion Ababii, unde au discutat aspecte ale parteneriatului dintre instituții, ce durează deja de 18 ani. Academicianul a salutat prezența profesorilor germani la Universitate, accentuând importanța activităților și proiectelor desfășurate în comun în vederea dezvoltării învățământului superior medical în țara noastră.
Activitatea de instruire s-a desfășurat în perioada 26-28 septembrie, în cadrul proiectului Metoda de predare bazată pe descrierea cazurilor. În final, ambele părți s-au arătat interesate de continuarea proiectelor și consolidarea parteneriatului bilateral.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii