avize detail

CONFERINȚĂ INTERNAȚIONALĂ DIN VILNIUS “ȘCOALA DE PULMONOLOGIE ȘI ALERGOLOGIE PEDIATRICĂ”, EDIȚIA A 31-A

Published: 22.12.2024

IMG

Stimați colegi, avem deosebita plăcere de a vă invita să luați parte la ediția XXXI a Conferinței Internaționale „Școala de Pneumologie și Alergologie Pediatrică” din Vilnius (Lituania), care anul acesta va fi organizată la Chișinău la data de 24 septembrie 2021!
Tradiția acestui eveniment științific a început în anul 1996 la Universitatea din Vilnius. Pe parcursul anilor au fost organizate 30 de evenimente medicale educaționale în Lituania, Ucraina și alte țări din Europa de Est. În această toamnă instituțiile organizatoare sunt: Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” de comun cu Facultatea de Medicină a Universității din Vilnius (Lituania), Universitatea de Stat de Medicină din Tbilisi (Georgia), Universitatea de Medicină din Kiev (Ucraina), Fondul IPOKRaTES din Lituania și Societatea de Pediatrie din Republica Moldova. Acest forum medical, științific și educațional va fi organizat în format de teleconferință cu difuzarea simultană a prezentărilor în Moldova, Ucraina, Lituania și Georgia.

Nu se vor percepe taxe de participare!
Programul conferinței va include:
• lucrări prezentate de pneumologi pediatri de talie mondială
• abordarea celor mai relevante subiecte de pneumologie și alergologie pediatrică contemporană (astm bronșic, pneumonie, COVID-19, maladii alergice)
• sesiuni interactive, discuții de interes practic și analiza cazurilor clinice

• workshop pentru doctoranzi și cercetători științifici despre pașii cheie necesari pentru a scrie un articol științific sau o aplicație pentru grant  

Doar Medicina Bazată pe Dovezi!
Sunt invitați să participe medicii pediatri, medicii specialiști pediatri - pneumologi, alergologi, medici de familie și toți cei interesați de subiectele evenimentului. Toți participanții vor primi un certificat.
Înregistrarea prealabilă este obligatorie! 
Vă așteptăm cu drag

Dragi colegi, pentru a lua parte la lucrările conferinței “Școala de Pneumologie și Alergologie Pediatrică” din Vilnius, ediția XXXI” este necesar să vă înregistrați, accesând pagina https://pulmo-school.com/ro

După înregistrare, veți primi un mesaj electronic pe adresa e-mail indicată în timpul înregistrării, care va include link-ul pentru autorizarea finală și accesarea lucrărilor conferinței https://pulmo-school.com/autorizaia

IMPORTANT! Autorizarea finală va fi posibilă doar în ziua conferinței, 24 septembrie 2021, începând cu orele 08:00!

Agenda Conferinta-Scoala Pneumo-Alergo Vilnius_24.09.2021.pdf

Vă așteptăm cu drag!


 

SOCIAL MEDIA

Comentarii