Mediciniștii susțin examenele de licență
- 288 просмотров
Studenții de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” sunt în plină desfășurare a examenelor de licență. Primul pas a fost susținerea tezelor de licență, iar în prezent aceștia sunt supuși examenului oral. Îmbrăcați tradițional în halate albe, tinerii se prezintă încă de dimineață în fața Centrului estetic Ion și Doina, unde comisiile specializate așteaptă să le adreseze întrebări la subiectul extras.
Eugen Arama, student în anul VI la Sănătate publică, a început să se pregătească de examen cu o săptămână înainte. Deoarece este un student silitor, a trecut prin toate temele propuse și a fost sigur că va trece cu brio de această probă.
Examenul nu i s-a părut dificil, însă „există un prag emoțional care trebuie trecut”, a menționat tânărul. Pentru colega sa - Beatrice Gribincea, cei șase ani de studiu la USMF „Nicolae Testemițanu” au fost intensivi - cu multe momente dificile, dar și unele foarte frumoase.
Pentru examen a început să se pregătească cu două săptămâni înainte, a acumulat informații, a răsfoit prin notițele făcute la cursuri și a stat chiar nopți întregi „la tocit” materia. Medicinista spune că a extras „un subiect foarte bun” și le-a vorbit examinatorilor despre măsurile antiepidemice, factorii biologici ce acționează asupra persoanelor angajate, apele rezidual-urbane și despre comisiile ce monitorizează diferite focare epidemice în țară.
Menționăm că, susținerea examenelor orale de absolvire a USMF „Nicolae Testemițanu”, a început în data de 27 mai și va continua până în 6 iunie curent. Ulterior, mediciniștii urmează să dea și teste în scris.
Le urăm mult succes!
[nggallery id=380]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii