Prelegeri în endocrinologie şi anesteziologie ţinute de profesori belgieni
- 159 просмотров
[page_visit_counter_md id="21537"]
În perioada 9-14 aprilie curent, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a fost vizitată de profesorii Bernard Corvilain, şeful Secţiei de endocrinologie şi Philippe Van Der Linden, şeful Secţiei de anesteziologie de la Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB), Belgia. Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, profesorii belgieni au realizat un ciclu de prelegeri în endocrinologie şi anesteziologie-reanimatologie pentru studenții din anii IV și V ai Universităţii noastre.
Participanţii la program au menţionat că, datorită acestor cursuri, au aflat mai multe informaţii actuale, interesante și utile. „Ceea ce am observat şi m-a marcat este că experţii au o atitudine precisă şi pun un accent foarte mare pe domeniul pe care-l profesează”, ne-a spus studenta Ana Fuior.
La fel de entuziasmat a fost şi medicinistul Nicolae Caierac, care ne-a mărturisit: „În cadrul Universităţii noastre chiar se obţin multe performanţe, iar aceste cursuri ne-au adus încă un plus în acest sens, ajutându-ne să fim mai buni şi încrezuţi în ceea ce ne propunem să facem”.
Potrivit programului, studenții din anul IV au avut ocazia de a afla mai multe despre endocrinologie, patologiile tirodiene, hipofizei, suprarenale, hirutism şi ginecomastie. De asemenea, aceştia au mai discutat despre patologiile axei Gonadotrope la vârstă adultă, precum şi despre poliendocrinopatiile şi metabolismul fosfocalcic. Totodată, pentru studenţii din anul V de studii, experţii au inclus în program aspecte din anesteziologie, anestezie generală, durere ș.a.
Profesorii belgieni au accentuat că, în pofida examenelor din această săptămână, mediciniştii au fost interesaţi şi au participat activ în cadrul prelegerilor.
Pe parcursul vizitei, experții au avut o întrunire cu rectorul Ion Ababii și câțiva reprezentanți ai administrației USMF „Nicolae Testemițanu”. În cadrul întrevederii s-a pus în discuție problema emigrării tinerilor specialiști care aplică la diverse burse și stagii profesionale în Belgia, Franța și alte țări europene. Potrivit experților, în prezent instituțiile responsabile caută o soluție pentru a stopa acest fenomen. Profesorul Bernard Corvilain le-a declarat celor prezenți că a rămas încântat de mediciniștii noștri și este dispus să continue această colaborare sub orice formă, în special în domeniul endocrinologiei. În ceea ce privește anesteziologia, colaborările între specialiștii din Belgia și cei de la USMF „Nicolae Testemițanu” continuă de ceva timp, în această perioadă efectuându-se mai multe vizite a cadrelor profesoral-didactice de la catedrele de Anesteziologie pentru schimburi de experiență şi aplicarea la diverse burse și stagii. Profesorii s-au arătat interesați să participe chiar și la redactarea unor teze științifice.
La eveniment a fost prezentă și Stela Vudu, stagiară pentru doi ani în Belgia, dintre care nouă luni a activat în Serviciul de endocrinologie din cadrul ULB. Tânăra specialistă este de părere că serviciul de endocrinologie din Bruxelles nu diferă prea mult de cel din țara noastră, procedurile de diagnostic și de tratament sunt similare, iar diferenţa constă în accesul gratuit al pacienţilor la medicamente.
Menţionăm că prelegerile s-au desfăşurat în contextul proiectului Agenției Universitare a Francofoniei Licenţa în Medicina generală. Delegația a vizitat Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Muzeul de anatomie și alte subdiviziuni universitare.
[nggallery id=524]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii