Schizofrenia - regina psihiatriei sau cancerul psihicului
- 1227 просмотров
Managementul terapeutic al pacienților cu schizofrenie și rolul terapiei metabolice în tratamentul pacienților comorbizi au constituit subiectele de bază ale conferinței științifice Schizofrenia - tulburare mintală severă, modalități contemporane de abordare, desfășurată în data de 20 martie curent.
În opinia lui Valentin Oprea, conferențiar universitar la Catedra de psihiatrie, narcologie și psihologie medicală, schizofrenia este o maladie destul de gravă, invalidizantă, progredientă, care afectează personalitatea multilateral la nivel de gândire, percepție, comportament ș.a. Specialistul a menţionat că această manifestare reprezintă o oportunitate de a promova unele medicamente de ultimă generaţie, a căror utilizare demonstrează o reducere a cazurilor de recădere la bolnavii de schizofrenie. „Aceste medicamente sunt destul de costisitoare, dar sunt compensate de stat, problema majoră este că acest program nu acoperă toți pacienții”, a remarcat conferențiarul.
Jana Chihai, conferențiar universitar la aceeași catedră, a accentuat că există o problemă cu acordarea medicamentelor compensate pacienților cu schizofrenie, deoarece nu li se acordă încă la prima etapă a bolii, în primul episod psihotic, când nu este stabilit încă diagnosticul.
Alexandru Dorosevici, medic psihiatru la Spitalul Clinic de Psihiatrie, a participat la această conferință pentru a-și aprofunda cunoștințele în domeniu. Potrivit tânărului specialist, întrucât anul trecut s-a aprobat o nouă clasificare a bolilor psihice, apare necesitatea schimbării tratamentului şi, respectiv, a practicii medicale. În opinia lui, în medicina contemporană este important ca tratamentul să fie bazat pe dovezi.
În ultimul timp se acordă o atenție sporită și pacientului comorbid, care are multe patologii asociate și este la evidență la mai mulți specialiști. Acești pacienți, când se adresează la medicul psihiatru sau narcolog cu patologiile specifice, mai acuză deseori și salturi de tensiune arterială provocate de efort fizic sau psiho-emoțional, boli cardiace, una dintre cauze fiind boala ischemică a cordului, dislipidemii și sindromul astenic (astenie fizică, astenie intelectuală și, uneori, sexuală). Astfel a apărut necesitatea unui medicament care să le compenseze pe toate celelalte pe care le ia pacientul, iar câteva companii farmaceutice au venit cu o soluție în acest sens.
În Republica Moldova există un program național de combatere a bolilor psihice, aprobat în anul 2010 şi revăzut în 2017, care va continua până în anul 2021. În prezent se fac reforme în sănătatea mintală, are loc exteriorizarea serviciilor psihiatrice, au fost reduse numărul de paturi în staționare și au fost create 34-36 de centre comunitare de sănătate mintală, aproape în toate raioanele țării.
Schizofrenia este considerată de specialiști drept cancerul psihicului. Diagnosticul acestei boli este pe viață. Această boală afectează intelectul și nu ține cont de statut sau de pătura socială. Printre factorii care influențează dezvoltarea acestei maladii predomină cei ereditari. Chiar dacă sunt alocate fonduri mari pentru studierea cauzelor acestei boli, acestea încă nu au fost elucidate. Ea se dezvoltă imprevizibil și spontan, cu toate că există și factori declanșatori, cum ar fi toxinele, alcoolul, drogurile, factorii infecțioși, bolile comorbide somatice care pot scoate la suprafață psihoza. Pentru combaterea acesteia, în general, se aplică tratament medicamentos, psihofarmacoterapeutic, consilierea psihologică, psihoterapia de corecție, psihoterapia familială, integrarea în familie. Administrarea continuă a preparatului micșorează evident perioada aflării pacientului în staționar, care este cea mai costisitoare. Conform reformelor, ei primesc tratamentul de susținere cu preparate noi, pe care le tolerează bine, fără reacții adverse sporite, și nu întrerup tratamentul, ceea ce este benefic. Pacientul în remisie terapeutică nu este un pericol pentru societate, nu dezvoltă stări depresive, nu are tentative suicide, nu încalcă normele de comportament. Pacienții aflați în psihoze sunt sub acțiunea vocilor, ideilor delirante, sunt persecutați, pot să atace sau sunt atacați, se izolează sau au comportamente bizare, care atrag atenția celor din jur.
Toți pacienții stau la evidență la Spitalul Clinic de Psihiatrie, iar dacă pe parcursul a cinci ani de zile pacientul nu s-a adresat la medic sau nu a fost spitalizat, are dreptul de a-și revedea diagnosticul. Dacă acesta conștientizează maladia și face o remisie de durată, atunci el se deservește de sine stătător, se reintegrează social și familial. În ceea ce privește persoanele afectate, 80-90% dintre acestea nu recunosc că sunt bolnave. Doar ⅓ dintre bolnavii de schizofrenie duc o viață apropiată de normalitate, ⅓ prezintă o afectare moderată, iar ⅓ sunt sever afectați de boală. La nivel mondial, sunt înregistrați 0,8-1,2% bolnavi de schizofrenie din 100 de mii de locuitori. În Republica Moldova sunt cca 55 de mii de pacienți afectați de această maladie, o cifră destul de mare pentru țara noastră. Acești pacienți nu se pot deservi singuri, astfel că necesită ajutorul și atenția medicului psihiatru în permanență.
Manifestarea a fost organizată de Catedra de psihiatrie, narcologie și psihologie medicală a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” și Societatea Psihiatrilor, Narcologilor, Psihoterapeuților și Psihologilor Clinicieni din Republica Moldova. În cadrul acestei întruniri a fost organizată și ședința Societății de Psihoterapie Psihanalitică din Moldova, unde au fost discutate Raportul de activitate pentru anul 2017 și Planul strategic pentru anul în curs. Totodată a fost abordată activitatea științifică și editorială a Societății, precum și raportul ședinței Ligii Medicilor din Republica Moldova. La finalul ședinței, participanții au votat pentru aprobarea unei propuneri de revizuire a dreptului de liberă practică a categoriilor de medici psihiatri și narcologi la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
[nggallery id=752]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii