Guta - la granița dintre specialități
- 534 просмотра
Alimentația neadecvată, activitatea fizică minimală, creșterea obezității care atrage după sine creșterea incidenței sindromului metabolic, hipertensiunii arteriale și patologia renală sunt principalele cauze ale creșterii incidenței gutei în rândul populației. Actualitățile în gută, cauzele, diagnosticul și tratamentul acesteia au fost abordate de către specialiștii în medicină internă, reumatologii, nefrologii, cardiologii din Republica Moldova și România, în zilele de 29 și 30 martie, în cadrul unei conferințe științifice cu genericul Guta - la granița dintre specialități.
În deschiderea congresului, președintele Societății Medicilor Interniști din Republica Moldova Liliana Groppa, șefa Disciplinei de reumatologie și nefrologie, a scos în evidență problema gutei în Republica Moldova. „Guta este o boală reumatică, dar deoarece pacienții se adresează medicilor de familie și cardiologilor a fost necesar de organizat această manifestare pentru a discuta actualitatea problemei, depistarea precoce, tratamentul adecvat, educația pacientului pentru micșorarea complicațiilor acestei maladii și chiar reducerea cazurilor”, a specificat profesorul universitar Liliana Groppa.
Ion Bruckner, președintele Societății Române de Medicină Internă a declarat că toți cei care lucrează cu pacienții trebuie să facă medicina internă, și pentru că guta este o boală care afectează mai multe specialități fiecare dintre medici trebuie să răspundă acestor provocări.
Ruxandra Ionescu, președintele Societății Române de Reumatologie, a vorbit despre importanța schimbului de experiență, armonizarea cunoștințelor și stabilirea unei baze educaționale continue pentru specialiștii de pe ambele maluri ale Prutului. Experta a menționat că pe lângă schimburile educaționale ar fi bine dacă s-ar putea derula activități și pentru pacienți. În acest context, a informat participanții despre programul Congresului European de Reumatologie (EULAR), care se va implementa pe 19 aprilie 2018 în România, cu mesajul Fără amânare, fă o programare. Campania se adresează populației pentru a atenționa asupra impactului devastator al bolilor reumatice și a se prezenta la timp la medic. „Pacienții cu boli inflamatoare reumatice sunt peste tot, chiar și la Dumneavoastră, și acești pacienți ajung destul de târziu la medic. Din fericire avem medicamente, dar tratăm pacienți care deja au afectări structurale importante și e bine să-i monitorizăm încă de la început”, a conchis Ruxandra Ionescu, cu intenția de a extinde această campanie și în Republica Moldova.
La manifestare au fost abordate următoarele subiecte: actualitățile privind guta, riscul cardiovascular în hiperuricemie și gută, hiperuricemia în contextul sindromului metabolic, rolul acidului uric ca semnal endogen în inflamație și imunitate, diagnosticul gutei între certitudini teoretice și provocări practice, imagistica, diagnosticul, afectarea renală în gută, formele de gută, recomandări EULAR/ACR de management al gutei, guta cronică tofacee la interfață cu chirurgia, influența medicamentelor asupra nivelului seric de urat, tratamentul recuperator și valoarea regimului alimentar în hiperuricemie și gută, artrite prin alte tipuri de microcristale ș.a.
Conferința a fost organizată de Disciplina de reumatologie și nefrologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în parteneriat cu Societatea Medicilor Interniști din Republica Moldova, Societatea Română de Medicină Internă, Societatea Română de Reumatologie și Asociația MEDEXPERTS.
Guta este o boală veche descoperită încă de egipteni, abordată și de Hippocrates, care a dispărut din vizorul specialiștilor în sec. XX, și a apărut în forță în sec. XXI, când incidența maladiei a ajuns la 2%. Prevalența acestei maladii este de 6% la bărbați, și 2% la femei. Anterior, aceasta era considerată boala oamenilor bogați, deoarece în alimentația acestora predomină carnea și vinul, dar în prezent maladia se manifestă la foarte mulți bărbați și femei deopotrivă. Boala se depistează prin teste de laborator, radiologia articulațiilor, tomografia computerizată, tomografia computerizată cu raze duale, care depistează tofii, atât pe tendoane, cât și pe organele interne. Boala se manifestă de obicei noaptea, după un abuz de carne, vin sau băuturi carbogazoase. Apare inițial ca o inflamație la o articulație și cauzează dureri insuportabile, ulterior se poate extinde și la celelalte articulații. Pacienții cu această boală nu se tratează definitiv, ei necesită să fie monitorizați și educați să evite anumite produse alimentare sau să facă un tratament adecvat. Periodic fac vizite la medicul de familie sau medicul reumatolog. Unii din ei fac litiază renală sau insuficiență cardiacă, astfel că necesită consultația nefrologului, urologului și cardiologului.
[nggallery id=763]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii