„Împarte o carte, împarte sănătate” - culoare și bucurie pentru copiii spitalizați
- 164 просмотра
Campania „Împarte o carte, împarte sănătate!” a ajuns la copiii spitalizați în mai multe secții ale Institutului Mamei și Copilului din Chișinău. Acțiunea s-a finalizat astăzi, 6 aprilie, în ajun de Ziua Mondială a Sănătății și în pragul sărbătorilor pascale.
Circa 400 de cărți cu povești, poezii și povestiri, au fost distribuite cu mult drag copiilor internați în această instituție medicală, în speranța că acestea le-ar putea aduce culoare și emoții pozitive în perioada de spitalizare și ar contribui la însănătoșirea mai grabnică.
Silvia Ciubrei, șefa Departamentului Comunicare și Relații Publice a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, a declarat că acțiunea se află la cea de-a III-a ediție, prin care dorim să aducem bucurie și zâmbete copilașilor, să promovăm frumosul, lectura și să le cultivăm deprinderea de a cunoaște şi de a descoperi cât mai multe lucruri noi. Campania s-a desfășurat în perioada 26 februarie-4 aprilie 2018, timp în care atât membrii comunității universitare, cât și persoane din afara instituției au donat cărți cu basme și povestiri, poezii, romane, enciclopedii, cărți de colorat și de dezvoltare personală, precum și fonduri băneşti în valoare de 550 lei, din care, de asemenea, au fost procurate cărți. Cea mai mare parte a cărților au fost dăruite personal copiilor spitalizați, iar o altă parte au fost donate micilor biblioteci din sălile de joacă ale câtorva secții ale Institutului Mamei și a Copilului.
Ninel Revenco, vicedirector cercetare, transfer tehnologic, inovații al Institutului Mamei şi Copilului, directorul Departamentului Pediatrie al USMF „Nicolae Testemițanu”, a salutat inițiativa de donare de carte copiilor internați în spitale, menționând că aceasta cu adevărat facilitează confruntarea lor cu boala, aducându-le lumină și bunătate în suflete.
Totodată, în cadrul acestei acțiuni, studenții noștri au desfășurat Ora de lectură, timp în care au citit povestirea Gânduri bune din cartea Poveștile lui Albinuț de Elena Chesov, doctorandă la USMF „Nicolae Testemițanu”, care a donat 40 de exemplare ale acestei cărţi, proaspăt ieșită de sub tipar.
Campania „Împarte o carte, împarte sănătate!” a fost organizată de Departamentul Comunicare și Relații Publice în colaborare cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină.
Aducem sincere mulțumiri tuturor celor care s-au alăturat acestei acțiuni. Sperăm că prin intermediul acestui proiect vom contribui la dobândirea celor mai de preț lucruri pe care le poate avea un om: sănătatea, educația și cultura, prin instrumentul de bază - cartea.
[nggallery id=768]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii