Locul II la badminton pentru Universitatea noastră
- 88 views
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” s-a situat pe poziția a doua la turneul de badminton, probă sportivă din cadrul Universiadei 2015, rezervată formațiilor de angajați din instituțiile de învățământ superior din republică. În meciul decisiv, echipa USMF ”Nicolae Testemițanu” a jucat în compania grupării Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă”, multiplă campioană a Balcaniadei. A fost o partidă disputată la cele mai înalte cote de intensitate, reprezentanții Universității noastre au opus o rezistență dârză, însă în cele din urmă au cedat cu scorul de 1:2.
În partidele anterioare, echipa USMF ”Nicolae Testemițanu” a câștigat ușor în fața Academiei Militare a Forțelor Armate ”Alexandru cel Bun” cu scorul 3:0, ulterior de la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport și Universitatea Tehnică a Moldovei cu 2:1. O evoluție reușită a avut perechea Universității noastre formată din Alexei Bojonca și Svetlana Miron, care a învins cu 2:1, echipa UTM.
Din lotul universitar au făcut parte Svetlana Miron, Catedra de educație fizică, Victoria Dintiu, Catedra de medicină alternativă și complementară, Valeriu Istrati și Anatol Scorpan, Disciplina de medicină internă - semiologie, Alexei Bojonca, Complexul Sportiv Universitar, Marian Stan, Catedra de educație fizică, și academicianul Gheorghe Ghidirim, responsabil de lotul universitar, animatorul echipei.
Astăzi, cu începere de la ora 14:00, se va da startul celei de-a III-a probe - la volei. Sportivii noștri au șanse mari să reitereze succesele din anii anteriori, când au devenit campioni ai Universiadei.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii