Studenții USMF „Nicolae Testemițanu” aduc bucurie copiilor orfani
- 154 views
Peste 120 de studenți de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, împreună cu profesorii de la Catedra de limba română și terminologie medicală, au organizat, în data de 19 mai curent, o acțiune caritabilă pentru copii orfani de la Casa copilului „Preafericitul Iosif”, aflată sub egida Mănăstirii Hâncu. La acțiune au participat, în mare parte, studenți străini care, plini de entuziasmul de a cunoaște noii prieteni și încărcați cu daruri, au pășit cu emoție pragul instituției.
Îmbrăcați în haine naționale, mediciniștii au prezentat copiilor și un program artistic, care a inclus un recital de cântec și poezie, prin care au adus un omagiu scriitorilor și poeților români: Ion Creangă, Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Vasile Alecsandri ș.a. Pentru a-i distra pe cei mici, studenții au înscenat povești, intrând cu iscusință în rolul personajelor, printre care: iepurele - simbol al sărbătorilor de Paști, albinuța - simbol al hărniciei. Binecunoscutele opere crengiene Pupăza din tei, Soacra cu trei nurori, Păcală și Tândală au adus publicului mult umor și voie bună.
Copiii au fost cu adevărat impresionați și s-au bucurat din plin de darurile primite: baloane, jucării și dulciuri. La rândul lor, au prezentat și ei un program artistic cu poezii despre mamă și dansuri populare, entuziasmându-i pe spectatori până la lacrimi. Un băiețel de 9 ani, pe nume Mihai este pasionat de dansuri populare și a reușit să le demonstreze oaspeților de la USMF „Nicolae Testemițanu” cât de talentat este. Printre copii am descoperit-o și pe Nadejda, care visează să devină medic. Pentru că este mai mare, a devenit ca o soră pentru ceilalți copii și ea este cea care are grijă ca fiecare număr artistic să iasă perfect de fiecare dată.
Emoțiile trăite de studenții noștri au fost deosebite. Joseph Zeinoun din Liban, anul I la Facultatea de Medicină nr. 2, consideră că acești copii sunt norocoși că se află aici pentru că sunt educați foarte frumos și îngrijiți bine de măicuțe.
Argentina Chiriac, șef catedră Limba română și terminologie medicală a declarat că „USMF Nicolae Testemițanu a fost mereu receptivă față de problemele stringente ale societății, implicându-se în diverse acte de caritate, iar prin această acțiune, Catedra de limba română și terminologie medicală respectă această frumoasă tradiție. Aducem sincere mulțumiri și profundă recunoștință tuturor celor care au contribuit și au susținut acest act de caritate și care au demonstrat că un om este suma faptelor sale”.
În cadrul acțiunii, mediciniștii le-au adus copiilor mai multe daruri, printre care obiecte de igienă personală, seturi pentru pat, haine, încălțăminte, rechizite școlare și diverse produse alimentare.
La Casa copilului „Preafericitul Iosif”, aflată sub egida Mănăstirii Hâncu, 56 de copii, cu vârsta cuprinsă între 3 și 16 ani, sunt îngrijiți de către măicuțe. Cei până la 7 ani sunt educați în instituție, iar cei mai mari își fac studiile la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din capitală, aflat în apropiere. Timpul liber, copiii îl dedică diferitor pasiuni, cum ar fi: pictatul, croșetatul, brodatul, origami. În plus, ei învață dansuri populare și participă la diferite concursuri municipale.
[nggallery id=372]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii