Curs de instruire privind cerințele ISO 9001:2015
- 188 views
Începând cu data de 21 septembrie, timp de două zile, în cadrul Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova s-a desfăşurat un curs de instruire cu privire la cerinţele standardului SR EN ISO 9001:2015. Cursul este destinat pentru personalul universitar și ținut de formatorul Virginica Peagu din cadrul organismului de certificare Certind S.A. din Bucureşti, România.
În cadrul şedinţei de deschidere, expertul din România a subliniat că adoptarea unui sistem de management al calității este o decizie strategică a unei instituții, care va obține o îmbunătățire a performanțelor sale, furnizând o bază solidă pentru inițiative de dezvoltare durabilă. „Cunosc că instituția dumneavoastră a lucrat pe standardul ISO 9001:2008, iar acum o să vă prezint noul standard - ISO 9001:2015, care, de fapt, vine cu câteva îmbunătățiri în acest sens”, a menționat Virginica Peagu.
Olga Cerneţchi, prorector pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ, a declarat că Universitatea a fost întotdeauna preocupată atât de calitatea procesului educaţional, a celui ştiinţific şi clinic, cât şi de calitatea managementului universitar. Totodată, prorectorul a menționat că USMF „Nicolae Testemiţanu” a fost certificată în anul 2009, conform cerințelor sistemului de management al calității ISO 9001:2008. „La moment, în cadrul Universității se instruiesc suplimentar persoane noi, care încă nu sunt auditori interni, însă tindem spre a lărgi această echipă”, a subliniat profesorul Olga Cerneţchi.
„Pentru mine este foarte important ca tot ceea ce prevede calitatea în aspectul financiar să fie implementat. Astfel vom îmbunătăți la cel mai înalt nivel domeniul dat”, a menţionat Victoria Craveț, prorector pentru activitate economică a Universității noastre.
Pe parcursul acestor două zile, la cursul de instruire au participat membrii echipei de auditori interni ai Universității, persoanele desemnate responsabile pentru sistemul de management al calităţii din cadrul subdiviziunilor administrative, didactice şi știinţifice, care sunt școliți privind modificările la nivel de structură a noului standard - ISO 9001:2015, și anume: principiile managementului calității, abordarea pe bază de proces, unde cea mai importantă schimbare este introducerea „gândirii pe bază de risc”, relația cu alte standarde de calitate, domeniu de aplicare, referințe normative, obiective referitoare la calitate și planificarea realizării lor ș.a.
Una dintre modificările-cheie a ediției 2015 a standardului este stabilirea unei abordări sistematice a riscului, mai degrabă decât tratarea „prevenirii”, fiind o componentă separată a unui sistem de management al calității. Există riscuri în toate sistemele, procesele și funcțiile, iar gândirea bazată pe riscuri asigură ca aceste riscuri și oportunități să fie identificate, analizate și controlate pe parcursul proiectării și utilizării sistemului de management al calității.
La finalul cursului, participanții au fost evaluați printr-un test și au primit certificate.
Menționăm că USMF „Nicolae Testemițanu” a obținut, în premieră, Certificatul de calitate în anul 2009, în conformitate cu standardul internațional ISO 9001:2008. În anul 2016 instituția a început să aplice prevederile ediției 2015 a standardului și, ca rezultat, a primit un nou certificat de calitate, care este o dovadă a conformității sistemului de management al calității la noile cerințe și confirmă viabilitatea acestuia.
[nggallery id=599]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii