Dezvelirea basoreliefului Medicului Poporului Timofei Moșneaga
- 217 views
Astăzi, 6 octombrie, jubileul de 200 de ani de la fondarea Spitalului Clinic Republican a fost marcat și prin dezvelirea basoreliefului regretatului medic-șef Timofei Moșneaga, ministru al sănătății, Medicul Poporului.
Stela Grigoraș, ministrul sănătății, muncii și protecției sociale a subliniat rolul eminentului medic Timofei Moșneaga în dezvoltarea infrastructurii acestui spital, dotarea sălilor și îmbunătățirea calității serviciilor, în fortificarea bazei tehnico-materiale și motivarea personalului medical al SCR, dar și al instituției pe care o conduce.
„Înveșnicirea memoriei ilustrului medic Timofei Moșneaga, prin inaugurarea basoreliefului, rămâne un model de imitat pentru generaţiile prezente și cele viitoare de medici, care, sperăm, vor păstra, vor dezvolta şi vor multiplica frumoasele tradiţii ale medicinei autohtone. Chipul luminos al acestei personalități neordinare, care a întruchipat în sine cele mai frumoase calități de medic, manager, pedagog și savant, se va păstra veşnic viu în memoria noastră, a celora care l-am cunoscut, iar de azi înainte, și a celora, care vor păși pragul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” – leagănul medicinei moldave”, a menționat academicianul Ion Ababii. Totodată, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” a subliniat contribuţia medicului-șef Moşneaga la fondarea şi prosperarea şcolilor ştiinţifice în medicina autohtonă prin crearea unui climat favorabil pentru colaborarea rodnică dintre personalul științifico-didactic al catedrelor clinice și medicii practicieni din spital.
În numele veteranilor Spitalului Clinic Republican, a vorbit Ozea Rusu, ex-director și vicedirector medical al SCR, care a remarcat dubla semnificație a jubileului SCR - numirea spitalului în cinstea medicului-șef Timofei Moșneaga și dezvelirea unui basorelief în memoria acestuia, în contextul Anului Nicolae Testemițanu. „Timofei Moșneaga a fost o personalitate care a visat, a trăit și a construit monumente în viața sa. Principalul monument este Spitalul Clinic Republican și colectivul acestuia pe care l-a format, l-a administrat printr-un management eficient”, a menționat Ozea Rusu.
Printre invitați s-a numărat maestrul Eugen Doga, care a împărtășit impresii despre viața și activitatea renumitului manager, care l-a impresionat prin faptele sale și a rămas în memoria Domniei Sale ca un luptător.
Renumitul tenor, maestrul Mihai Munteanu, prieten apropiat a lui Timofei Moșneaga, a vorbit despre latura artistică a regretatului medic, care iubea să meargă la film, teatru, spectacole, expoziții de artă și împărtășea cu prietenii săi aceste emoții.
Astăzi, cu prilejul acestui eveniment semnificativ, Poșta Moldovei a lansat un plic aniversar.
Reamintim că, din luna iulie curent, conform hotărârii Guvernului Republicii Moldova, Spitalul Clinic Republican poartă numele distinsului medic-șef Timofei Moșneaga, care a condus această instituție medicală timp de 43 de ani.
Timofei Moșneaga s-a născut la 6 martie 1932 în satul Corjova, raionul Dubăsari. Studiile primare le-a urmat la școala din satul natal, iar cele secundare – la Școala medie din Dubăsari. Între anii 1947-1950 a studiat la Școala de felceri din orașul Bender, iar după absolvire - la Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (ISMC).
După obținerea diplomei de medic, în anul 1959, este admis la doctorat. În scurt timp după finalizarea studiilor, susține teza de doctor în științe medicale, ulterior, obține și titlul științifico-didactic de conferențiar.
În anul 1960 acceptă funcția de medic-șef al Spitalului Clinic Republican (SCR), fiind îndrumat de rectorul ISMC, Nicolae Testemițanu, care-și căuta un succesor. Timofei Moșneaga a activat în această funcție mai bine de patru decenii, contribuind la dezvoltarea acestei instituții. Spitalul vechi, amplasat în blocuri adaptate de după război, nu mai satisfăcea necesitățile populației de asistență specializată. Astfel, noul director a devenit preocupat de construcția unui nou spital. Au urmat zeci de drumuri pline de căutări și frământări prin mai multe țări și centre unionale. Într-un final, după nenumărate eforturi, Spitalul a fost dat în exploatare.
În scurt timp, în cadrul SCR, s-au deschis secții specializate pentru pacienții cu maladii somatice și chirurgicale, dotate cu tehnologii de tratament de ultimă oră, inclusiv metoda modernă de litotriţie a pietrelor renale. În blocul chirurgical au fost deschise secţiile de chirurgie gastrică, proctologie, chirurgie vasculară, cardiochirurgie pediatrică, chirurgie endoscopică. Departamentul de diagnostic medical a fost înzestrat cu utilaj performant, astfel, s-au organizat cabinete de tomografie prin rezonanţă magnetică nucleară, Laboratorul de imunologie clinică și cel bacteriologic, Secţia de angiografie a vaselor periferice şi cardioangiografie.
Calitățile de lider şi talentul organizatoric al medicului-șef Moșneaga, dar și omenia lui, au consolidat o echipă formată din circa 2500 de angajați, pe care-i cunoștea personal și se adresa fiecăruia pe nume. Avea un spirit deosebit de observație și urmărea cu atenție tot ce era nou în domeniu. Timofei Moșneaga a contribuit la crearea condiţiilor adecvate în cadrul SCR pentru desfășurarea activității didactice, științifice și clinice a 15 catedre a IMSP.
Pentru proiectarea și realizarea noului edificiu al Spitalului Clinic Republican, medicului-șef Timofei Moșneaga, i-a fost decernat titlul de Laureat al Premiului de Stat (1982). În curând este ales deputat în Sovietul Suprem al URSS.
Între anii 1994-1997, Timofei Moșneaga a fost ministru al sănătății al Republicii Moldova. Și-a onorat această funcție cu demnitate și responsabilitate, dând dovadă de mult profesionalism, cultură medicală și atitudine civică. În anul 2003 Domnia Sa a fost distins cu titlul - Medic-șef de onoare al Spitalului Clinic Republican.
Prin activitatea sa a lăsat o amprentă adâncă în sistemul de sănătate, educând cu generozitate multe generații de medici. A fost un manager iscusit, un savant și un medic ilustru. A publicat cca 150 de lucrări științifice, inclusiv 3 monografii.
Pentru merite deosebite în activitatea profesională, Timofei Moșneaga s-a învrednicit de titlurile onorifice de Medic Emerit al RSSM, Medic al Poporului și a fost apreciat cu înalte distincţii de stat, printre care și Ordinul Republicii.
Timofei Moșneaga s-a stins din viață la 1 iunie 2014.
[nggallery id=611]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii