Zilele Universității consacrate Anului Nicolae Testemițanu
- 410 views
În perioada 16-20 octombrie, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova a sărbătorit Zilele Universității, ediție specială consacrată Anului Nicolae Testemițanu. Cu acest prilej au avut loc mai multe evenimente științifice, sociale, culturale și sportive, unde fiecare membru al comunității a avut atât rol de organizator, cât și de participant.
Activităţile au debutat cu o masă rotundă organizată de Catedra de igienă, care a marcat 40 de ani de la fondare.
În data de 18 octombrie s-a desfășurat tradiționala ședință a Senatului USMF „Nicolae Testemiţanu”, unde rectorul Ion Ababii, dr. hab. șt. med., profesor universitar, academician al AȘM, a prezentat raportul de activitate al instituției pentru anul universitar 2016-2017. Totodată, au fost discutate aspecte legate de procesul didactic și cel științific ș.a.
Joi, 19 octombrie, a avut loc evenimentul de anvergură - Conferința științifică anuală, consacrată aniversării a 90-a de la nașterea ilustrului savant și profesor Nicolae Testemițanu, care s-a desfășurat în 13 secții. Pe parcursul conferinței au fost discutate actualitățile în medicină, sănătate publică, medicină internă și oncologie, chirurgie, ortopedie și traumatologie, pediatrie și chirurgie pediatrică, obstetrică și ginecologie, neurologie și neurochirurgie, psihiatrie și narcologie, stomatologie, farmacie, științele sociale și filologice, dezvoltarea resurselor informaționale medicale: tendințe, probleme, soluții ș.a. Tot în această zi a fost organizat și un simpozion, unde au fost discutate actualitățile în cardiologie prin prisma ghidurilor noi ale Societății Europene de profil.
Totalizarea activităților științifice a avut loc în data de 20 octombrie curent, în cadrul ședinței plenare a Senatului Universității, dedicată distinsului savant Nicolae Testemițanu.
În această ordine de idei, profesorul universitar Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ, a prezentat un raport amplu despre viaţa şi activitatea ilustrului manager și strateg al ocrotirii sănătății Nicolae Testemițanu. „Chipul lui Nicolae Testemiţanu devine tot mai impunător. Prin opera sa, care este apreciată drept una dintre cele mai umaniste lucrări în domeniul medicinei sociale şi practicii medicale, Nicolae Testemiţanu a devenit legendă și model pentru posteritate, iar în prezent numele Domniei Sale a devenit narativ și depășește domeniul medical, devenind un simbol al patriotismului și al demnității naționale,” a afirmat prorectorul Cernețchi.
În continuare, profesorul universitar Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică, a prezentat un bilanţ al realizărilor ştiinţifice şi a menţionat că potenţialul științific al Universităţii noastre este de 14 academicieni, 156 de doctori habilitaţi în ştiinţe medicale, 453 de doctori în ştiinţe, 113 cercetători şi 220 de doctoranzi, care îşi desfăşoară activitatea ştiinţifică în departamentele, catedrele și laboratoarele instituției. O mândrie pentru Universitatea noastră sunt cele 15 proiectele internaționale în derulare la care participă mai multe țări. De fapt, o astfel de colaborare este o imperioasă cerinţă a timpului, a accentuat prorectorul.
Gheorghe Rojnoveanu s-a referit și la publicațiile științifice apărute pe parcursul anului trecut, acestea constituind o paletă diversă de 220 de lucrări ştiinţifice (monografii, manuale, ghiduri practice, compendii, articole, publicaţii electronice). S-a înregistrat o creştere semnificativă a publicaţiilor în revistele internaţionale, de la 110 la 163 în acest an, dintre care 24 - în reviste cu factor de impact. Prorectorul a subliniat că pentru potenţialul ştiinţific al USMF Nicolae Testemițanu este prea puţin, deoarece acestea constituie principalele criterii de apreciere a universităţilor la nivel internaţional.
„Activitatea inovaţională şi cea de transfer tehnologic, de asemenea, a fost diversă: 21 de inovaţii, 13 brevete de proprietate intelectuală, în practica medicală şi ştiinţifică au fost implementate mai multe metode și procedee, documente de politici şi acte normative ș.a. Rezultatele ştiinţifice au fost apreciate la mai multe evenimente internaționale cu 38 de medalii de aur, 7 de argint, 2 de broz şi 16 diplome şi premii speciale. La USMF Nicolae Testemițanu se fac cercetări valoroase, în pofida bugetului modest alocat pentru sfera științifică”, a declarat prof. Gheorghe Rojnoveanu.
Rectorul USMF „Nicolae Testemiţanu” Ion Ababii a apreciat rezultatele activităţii ştiințifice şi a încurajat cercetătorii să exploreze cu încredere domeniile medicale şi farmaceutice şi să profite de orice oportunitate de afirmare în acest sens. Totodată, rectorul a informat că la Universitatea de Medicină din Iaşi este un laborator performant, creat din fonduri europene, şi a îndemnat cercetătorii să întreprindă acțiuni concrete în baza acordului de cooperare cu această instituție și să efectueze cercetări în comun cu cercetătorii români.
Valeria Ţurcan, șefa Departamentului Știinţă a Asociației Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină, a prezentat membrilor Senatului un raport de activitate a mediciniștilor pe segmentul ştiinţă, participările acestora la evenimentele ştiinţifice internaţionale şi naționale, la proiectele internaţionale și cele regionale. De asemenea, studenta a accentuat că în această perioadă au început deja pregătirile pentru Congresul MedEspera, ediţia a VII-a.
La manifestare au fost premiați câștigătorii - autorii comunicărilor științifice (cadrele științifico-didactice, studenții, rezidenții și doctoranzii), desemnați în cadrul secțiunilor Conferinței, cât și autorii de monografii, manuale, culegeri şi articole cu factor de impact, editate în anul 2016, pentru succese remarcabile în activitatea de cercetare.
Evenimentul a întrunit șefi de subdiviziuni, conferențiari universitari, șefi de studii, responsabili pentru activitatea științifică de la catedre și laboratoare, directori de proiecte, președinți și secretari ai secțiilor științifice și premianții Conferinței științifice anuale.
[nggallery id=624]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii