Seminar privind elaborarea unui curs de terminologie medicală
- 127 views
În zilele de 11 și 12 ianuarie 2018, cadrele științifico-didactice de la Catedra de limbi moderne a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova au participat la un seminar cu privire la elaborarea unui curs de terminologie medicală. Moderatorul evenimentului a fost conferențiarul universitar Claudia Elena Dinu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, România.
Prin urmare, pe parcursul a două zile au fost abordate subiecte, precum: metodologia de actualitate, modul de expunere, adaptarea la grupa de studenți, contactul cu studenții, elaborarea unui curs online ș.a.
Daniela Eşanu-Dumnazev, șefa Catedrei de limbi moderne, a subliniat că este o formare necesară și utilă pentru cadrele didactice privind elaborarea unui curs de terminologie medicală, astfel încât acesta să fie cât mai atractiv pentru mediciniștii noștri.
„Actualmente, atât secția de franceză, cât și cea de engleză, sunt implicate în elaborarea unui manual medical cu profil în farmacie și cred că acest curs va fi util inclusiv pentru scrierea și editarea acestei lucrări”, a remarcat asistentul universitar Viorica Cazac.
Asistentul universitar Natalia Costiuc spune că disciplina pe care o predă - limba franceză medicală - este una pe cât de complicată, pe atât de frumoasă, cu aspecte diferite la farmacie, la stomatologie, și este convinsă că instruirea dată va îmbunătăți modul de predare pentru fiecare domeniu al medicinei, deoarece mereu este loc de mai bine.
Cadrele științifico-didactice participante ne-au relatat că își doresc ca, după acest curs, modul de predare să fie unul cu adevărat interesant, astfel ca viitorii medici să fie motivați să învețe limba engleză sau franceză, mai ales că Universitatea oferă foarte multe posibilități de schimb de experiență cu instituții similare din alte țări, iar una dintre condiții este ca studentul să cunoască cel puțin o limba străină.
La rândul său, formatorul Claudia Elena Dinu a mulțumit profesorilor prezenți la curs și a declarat că „dincolo de confortul în plan uman simțit aici, am avut și un confort profesional, pentru că lucrurile pe care le spuneam, aveau ecou”.
Menționăm că această activitate se înscrie în planul de activități al Centrului de Reușită Universitară și este susținut de Agenția Universitară a Francofoniei.
[nggallery id=663]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii