Bun venit studenților în anul I!
- vizualizări: 91
Clinchetele primului sunet de clopoțel au răsunat astăzi pentru cei 695 de studenți înscriși în anul I la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Tinerii, însoțiți de părinții lor, au venit la Palatul Național Nicolae Sulac plini de emoții, dar dornici de a deveni parte a marii familii universitare.
Ceremonia de bun venit a fost deschisă de rectorul Ion Ababii, care a felicitat publicul cu prilejul sărbătorilor naționale – Ziua Independenței și Ziua Limbii Române. Academicianul Ababii a făcut o scurtă incursiune în istoria instituției și a prezentat cum arată și cu ce se mândrește Universitatea astăzi. „Vă îndemnăm să pășiți cu îndrăzneală, perseverență și responsabilitate pe calea cunoașterii pentru a deveni specialiști de valoare ai sistemului național de sănătate. Succese frumoase în realizarea visului Dumneavoastră de a deveni medici și farmaciști!”, a conchis rectorul.
Prezentă la eveniment, ministrul sănătății, Ruxanda Glavan, a menționat despre noua Strategie de dezvoltare a resurselor umane în sănătate, semnată recent, care vine să deschidă noi oportunități pentru viitorii specialiști. „Noi ca autorități vom depune toate eforturile ca munca, perseverența, dedicația și performanța Dvs. să fie răsplătită în așa mod ca, atunci când veți deveni medici și farmaciști cu acte în regulă, singurul lucru pe care să-l doriți – să fie să munciți și să profesați aici, acasă, în sistemul public de sănătate”, a declarat ministrul sănătății.
Cu urări de bine în adresa tinerilor studenți a venit și viceministrul educației, Vasile Marina, care, în contextul sărbătorii Limba Noastră, a îndemnat proaspeții studenți să-și iubească limba, țara, să cinstească trecutul, dar să învețe sârguincios pentru viitorul și prosperarea neamului.
„Aici ați venit să pătrundeți în tainele organismului uman și să demonstrați că sănătatea este diamantul vieții și merită ocrotită” – a afirmat Eva Gudumac, șef catedră Chirurgie, ortopedie și anesteziologie pediatrică. Totodată, academiciana a îndemnat tinerii să învețe mult din cărți, nu doar din computere.
Și Nicolae Caproș, șeful Catedrei de ortopedie și traumatologie a venit cu un mesaj de salut din partea cadrelor profesoral-didactice. „Aveți o pregătire foarte bună și meritați un viitor bun, onest, înalt. Noi vom depune toate eforturile ca să atingeți nivelurile cele mai înalte, nivelul european și mondial în această specialitate. Să vă iubiți țara, acest neam, acest popor, ca să ajungem împreună foarte departe”, i-a încurajat profesorul universitar.
Tradițional, studenții înmatriculați în anul I au rostit Jurământul studentului la medicină, prin care au jurat că vor depune toate eforturile pentru a învăța și a deveni specialiști de valoare, că își vor iubi și respecta colegii și dascălii. Totodată, studenții anului VI le-au înmânat halatul alb, împreună cu alte simboluri ale medicinei, cum sunt stetoscopul și bisturiul, precum și flacăra cunoștințelor pe care va trebui să o păstreze cu sfințenie.
Victor Granaci, student în anul VI a venit cu un mesaj încurajator pentru colegii mai tineri: „Vreau să vă asigur că totul este posibil și visele pot deveni realitate doar prin multă muncă, răbdare și perseverență. Odată ce veți păși pragul Universității, în fața voastră se va deschide un Univers, un infinit de posibilități pentru a vă realiza cele mai năstrușnice dorințe”.
La rândul lor, studenții din anul I le-au promis colegilor mai mari să-și dea toată străduința pentru a reuși: „Avem onoarea de a învăța din experiența voastră și de a merge pe același drum pe care l-ați parcurs și voi. Un drum care poate pare prea înspăimântător pentru noi, cei care abia încep studiile aici, însă vă promitem că toate aceste greutăți și obstacole le vom primi ca însăși provocarea propriilor forțe și limite”.
Gheorghe Buruiană, președintele Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină a prezentat câteva dintre activitățile organizate la care vor putea să participe tinerii, printre care evenimente științifice, culturale și sportive. „Cu ASRM veți simți adevăratul puls al vieții studențești. Noi vom oferi cei mai frumoși ani ai studenției. Bine ați venit în marea familie a USMF Nicolae Testemițanu!”.
Cu ocazia sărbătorii Limba Noastră cea Română și împlinirii a 25 de ani de independență a Republicii Moldova, Biblioteca Științifică Medicală a USMF „Nicolae Testemițanu” a organizat în holul Palatului Național o expoziție de carte și fotografii. Vizitatorii au avut ocazia să admire primele cărți medicale editate în limba română, precum și fotografiile medicilor semnatari ai Declarației de Independență.
[nggallery id=401]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii