Fortificarea capacităților umane în domeniul îngrijirii paliative în Republica Moldova
- vizualizări: 239
În perioada ianuarie 2016 - iunie 2017, în cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, este implementat proiectul „Fortificarea capacităților umane în domeniul îngrijirii paliative în Republica Moldova”, cu suportul Fundației Soros-Moldova.
Proiectul are drept scop dezvoltarea capacităților USMF „Nicolae Testemițanu” pentru implementarea programelor de instruire în domeniul asistenței paliative la nivel universitar, postuniversitar și de formare continuă.
Deoarece asistența paliativă este un domeniu care necesită abordare sistemică, în cadrul proiectului, a fost creată o echipă multidisciplinară de specialiști de la diferite catedre (terapeuți, medici de familie, anesteziologi, oncologi, psihologi și filozofi), care au fost instruiți ca formatori pentru a obține cunoștințele și abilitățile necesare ca să ţină acest curs în continuare. Douăsprezece persoane de la USMF „Nicolae Testemițanu” au fost certificate ca formatori în asistența paliativă ca urmare a instruirii în cadrul unui program de 4 luni, oferit de Centrul de Studii pentru Medicină Paliativă al Fundației HOSPICE Casa Speranței Brașov, România.
Totodată, în cadrul proiectului a fost elaborat modulul de instruire în Medicina paliativă, care a devenit obligatoriu în programul universitar pentru studenții din anul V de la facultățile de Medicină nr. 1 și Medicină nr. 2. Ca rezultat, în anul universitar 2016-2017, în premieră, toți studenții din anul V au trecut modulul de 40 de ore dedicat asistenței paliative, unde, pe lângă subiectele clinice, managementul durerii și al simptomelor pacientului în paliație, s-a pus accent pe subiecte dedicate comunicării diagnosticului grav, aspectelor spirituale, psihologice și religioase în abordarea comunicării cu acești pacienți și cu familiile lor.
Conform politicii actuale a sistemului sănătății, pacienții aflați în paliație sunt în grija și responsabilitatea medicilor de familie. Din acest motiv, proiectul a dedicat o mare parte din activități dezvoltării capacităților în instruirea medicilor de familie. Ca rezultat, au fost elaborate un program de instruire pentru rezidenți la modulul Medicina paliativă și unul similar pentru formarea continuă a medicilor de familie, care a fost aprobat de Ministerul Sănătății. De asemenea, proiectul dat a finanțat instruirea a 100 de medici de familie la nivel de țară în cadrul unui curs de 40 de ore. Instruirile s-au desfășurat atât prin seminare teoretice, cât și lecții de dezvoltare a abilităților practice, organizate la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală. Atât studenții din anul V de studii, cât și medicii la perfecționare au participat la diferite scenarii de simulare și de briefinguri, care au avut un impact semnificativ.
În ultima etapă a proiectului, vor fi instruiţi 50 de manageri ai instituțiilor medicale, care urmează să-și fortifice capacitățile pentru dezvoltarea și aplicarea unor îngrijiri adecvate și corecte pacienților aflați în stări terminale. Aceștia vor studia, în special, aspectele juridice și organizatorice ale acestui serviciu.
Un merit important al proiectului este publicarea a două manuale de Medicina paliativă pentru studenți și pentru medicii de familie. Cinci sute de manuale pentru studenți au fost oferite Bibliotecii Științifice Medicale a USMF „Nicolae Testemițanu”, iar 700 de manuale vor fi distribuite specialiștilor din sistemul național de sănătate.
În data de 28 iunie 2017 se va desfășura conferința finală a proiectului cu genericul „Asistența Paliativă – abordări contemporane și perspective”, la care vor participa specialiști notorii în asistența paliativă din România și din țara noastră. Evenimentul va avea loc în Sala Senatului a USMF „Nicolae Testemițanu”, cu începere de la 13:00.
[nggallery id=564]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii