Mobilitatea studenților în cadrul programului TransMed
- vizualizări: 178
Pe parcursul săptămânii trecute, 53 de studenți din București, Brașov, Cluj, Craiova, Galați, Iași, Timișoara și Târgu Mureș au participat la un program de mobilitate, desfășurat la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”. În același timp, 43 de mediciniști ai Universității noastre au efectuat un stagiu practic la mai multe universități din România.
Astfel, studenții români au participat la cursuri împreună cu colegii de la USMF „Nicolae Testemiţanu”, au vizitat Muzeul de anatomie, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, au mers în excursii la complexurile socio-culturale Orheiul Vechi și Eco Resort din Butuceni.
Tinerii au avut o întrevedere cu reprezentanții Decanatului Facultății de Medicină nr. 1, unde au avut ocazia să-și împărtășească impresiile despre activitățile de instruire, practice și cele sociale la care au luat parte. Într-un final, prodecanul Ludmila Bologa-Gasnaș le-a înmânat diplome de participare.
Ana-Maria Ionescu, studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a fost mișcată de deschiderea profesorilor de la USMF „Nicolae Testemiţanu”, dar și de programul social. „Mă bucur enorm că am venit – m-am convins că Moldova e o țară a contrastelor. Și totuși, nu am să o uit niciodată!”, ne-a mărturisit tânăra.
Un alt participant - Gabriel Bobeș, student la Facultatea de Medicină a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, a adresat mulțumiri administrației și studenților USMF „Nicolae Testemiţanu” pentru găzduire și a venit cu inițiativa ca, în primăvara anului viitor, să se întâlnească la Sibiu.
TransMed este un proiect coordonat Departamentului de Educație Medicală al Societății Studenților în Medicină din București, ce se organizează bianual, concomitent în România și în Republica Moldova. Ediția curentă a fost desfășurată între 7 și 11 noiembrie.
[nggallery id=447]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii