Problemele actuale din sistemul farmaceutic autohton - abordate la un forum ştiinţific
- vizualizări: 270
Problemle actuale cu care se confruntă sistemul farmaceutic din Republica Moldova - accesul la medicamente, preţul acestora, locul şi rolul farmacistului în sistemul de sănătate, prestigiul profesiei de farmacist - şi-au găsit reflectare în cadrul unei conferinţe ştiinţifice desfășurate la Facultatea de Farmacie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. În zilele de 20 și 21 aprilie curent, Catedra de farmacie socială „Vasile Procopișin” a organizat Conferința științifică cu participare internațională Farmacie etică: istorie, realități și perspective, dedicată memoriei Patriarhului farmaciei moldave Vasile Procopișin, doctor habilitat în științe farmaceutice, profesor universitar, și Nadejdei Ciobanu, doctor în științe farmaceutice, conferențiar universitar.
Nicolae Ciobanu, decanul Facultăţii de Farmacie, moderatorul forumului ştiinţific, a accentuat că aşteptările legate de organizarea acestei conferinţe este ca în timpul apropiat să putem spune că farmacia din Republica Moldova este una etică.
Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate ştiinţifică la USMF „Nicolae Testemiţanu”, a declarat că acest forum, consacrat marilor dascăli, continuă bunele tradiţii ale instituţiei noastre de a elogia personalităţile marcante. „Ideile Domniilor Lor sunt actuale şi astăzi pentru sistemul naţional de sănătate, şi anume în aplicarea principiului unităţii dintre medicină şi farmacie în beneficiul pacientului. În acelaşi timp, această conferinţă are misiunea de a dezvolta abilităţile de cercetare şi aplicative - comunicare, standarde de calitate - a viitorilor tineri profesionişti şi a farmaciştilor practicieni în domeniul medicamentului”, a menţionat prorectorul.
Valentina Buliga, preşedintele comisiei parlamentare Protecție socială, sănătate şi familie, prezentă la conferinţă, a declarat că tema abordată este una sensibilă în societatea contemporană, deoarece există o tensiune între industria farmaceutică şi opinia publică. „În actuale condiţii, apare necesitatea consolidării sistemului etico-normativ şi valoric, iar lucrătorului medical şi farmacistului le revine un rol determinant în realizarea imperativelor etice”, a spus Valentina Buliga. În opinia deputatului, sănătatea pacientului este postulata fundamentală în activitatea farmacistului, care, prin Jurământul lui Hippocrate, se obligă să urmeze normele codului deontologic. Un farmacist devotat dă dovadă de o atitudine profund umană faţă de om şi colectivitate, respectă demnitatea şi personalitatea bolnavului, exercitând profesiunea sa cu multă conştiinţă şi respectând normele de etică şi deontologie farmaceutică, şi nu acceptă să fie utilizat doar în interes economic.
Adriana-Elena Tăierel, conferenţiar universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București, a transmis un mesaj din partea decanului Facultăţii de Farmacie a instituţiei pe care o reprezintă, în care era anunţată disponibilitatea de a continua conlucrarea fructuoasă şi eficientă, pentru a avea rezultate concrete şi digerabile. „Evenimentul de astăzi este dovada că suntem împreună în această construcţie a unei profesii liberale, unitare pe ambele părţi ale Prutului”, a transmis delegatul român. Tot aici, reprezentanţii universităţii noastre au primit oficial invitaţia de participare la Congresul Naţional de Farmacie, ce va avea loc în luna septembrie, la Bucureşti.
Sâmbătă, 21 aprilie, a avut loc Simpozionul Rolul asociațiilor profesionale în exercitarea activității farmaceutice în România și Republica Moldova. În acest context, universitatea noastră este vizitată de cadre academice cu renume în domeniul farmaciei de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureș şi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din București.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii