Promovarea principiilor bioeticii în Republica Moldova
- vizualizări: 564
Bioetica reprezintă studiul valorilor etice şi morale din perspectiva progreselor medicinei şi analiza controverselor etice ce apar în practica medicală modernă. În acest context, Catedra de filosofie și bioetică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a organizat un seminar național cu genericul „Actualități în promovarea principiilor bioetice în Republica Moldova”, în data de 14 decembrie curent.
La seminar au participat 12 cadre științifico-didactice și medicale, 22 de studenți din anul IV, V și VI, care au abordat cele mai recente și semnificative studii realizate în domeniul bioeticii teoretice, promovării cunoștințelor de etică biologică în diverse instituții, aplicării principiilor bioetice din sfera medicinei clinice, perfecționării predării unor subiecte în curriculumul universitar de bioetică ș.a.
„Ne-am pregătit tot anul pentru prezentul seminar științific național, realizat în baza proiectului instituțional pentru promovarea principiilor bioetice în instituțiile medicale din republică, inclusiv în spitalele raionale. În prealabil, am efectuat sondaje sociologice, iar în baza acestor rezultate au fost efectuate cercetări științifice. Prin această inițiativă am îmbunătățit activitatea medicilor în aceste instituții. În baza catedrei am organizat un centru de consultanță în domeniul bioeticii”, a menționat Vitalie Ojovan, șef al Catedrei de filosofie și bioetică a USMF „Nicolae Testemițanu”.
La eveniment au participat atât persoane vizate în domeniu, doctori și doctori habilitați, lectori de la catedră, cât și membrii Centrului Național de Bioetică din Republica Moldova.
Mediciniștii care au participat la seminar au spus că vor utiliza aceste cercetări în tezele lor de licență, iar cele mai bune lucrări vor fi publicate alături de cele ale cadrelor științifico-didactice și medicale.
[nggallery id=653]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii