„Promovarea sănătăţii - o prioritate a sănătăţii publice”
- vizualizări: 286
„Promovarea sănătăţii - o prioritate a sănătăţii publice” a fost genericul unei conferințe științifice organizate în perioada 22-24 iunie curent, la Orhei, care a pus în discuție aspecte privind promovarea sănătății în instituţiile de învăţământ, la locul de muncă, la nivel comunitar, inclusiv promovarea unui comportament sănătos pentru prevenirea bolilor netransmisibile.
Totodată, au fost examinate activitățile intersectoriale de promovare a sănătăţii, factorii de risc comportamentali și rolul sănătății mediului, precum și posibilitățile de fortificare a capacităților serviciului de supraveghere de stat a sănătății publice în acest domeniu.
Lucrările conferinţei s-au finalizat cu adoptarea unei rezoluţii ce are drept scop crearea capacităților instituționale pentru promovarea sănătăţii prin fortificarea structurilor de profil în cadrul Centrului Național de Sănătate Publică și centrele de sănătate publică teritoriale. O altă prevedere a acestei rezoluții este consolidarea cadrului profesoral-didactic, ştiinţific şi practic pentru perfecţionarea programelor de studii la disciplina promovarea sănătăţii pentru studenţi, rezidenţi, medici la perfecționare, cu extinderea cercetărilor ştiinţifice în domeniu.
La eveniment a participat și Oleg Lozan, prorector pentru implementarea tehnologiilor informaționale și dezvoltare strategică al USMF „Nicolae Testemițanu”, care a menționat importanța promovării sănătății publice atât pe plan național, cât și cel internațional și necesitatea de a obține noi standarde de calitate în prestarea serviciilor în acest domeniu.
La manifestare au participat 110 persoane - specialişti în domeniul sănătăţii publice, cadre didactice, cercetători ştiinţifici, specialişti din serviciul de asistenţă medicală primară, doctoranzi, rezidenţi și invitați din România, Ucraina, Norvegia, Rusia și Ungaria. Este semnificativ faptul că forumul s-a desfășurat în or. Orhei - fapt ce va încuraja și mai mult participarea specialiștilor din teritoriu în promovarea sănătății publice.
Evenimentul a fost organizat de Catedra de igienă și Catedra de igienă generală ale Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, în colaborare cu Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, Societatea Ştiinţifică a Igieniştilor din Republica Moldova, Centrul Naţional de Sănătate Publică și Centrul de Sănătate Publică Orhei.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii