Repartizarea absolvenților studiilor postuniversitare prin rezidențiat ai USMF „Nicolae Testemiţanu”
- vizualizări: 326
În perioada 11-14 iulie curent, la Ministerul Sănătății s-a desfășurat repartizarea absolvenților studiilor postuniversitare prin rezidențiat ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova în instituțiile medico-sanitare publice din țară.
Pe parcursul a patru zile o comisie a Ministerului Sănătății, în comun cu reprezentanții de la Facultatea de Rezidențiat și Secundariat Clinic a USMF „Nicolae Testemiţanu”, au eliberat foile de repartizare la locul de muncă și au înmânat diplomele de medic specialist celor 409 rezidenți absolvenți ai Universității noastre. Conform contractului încheiat cu Ministerul, tinerii sunt obligați să activeze la locul indicat conform îndreptării pentru o perioadă de trei ani. Începând cu săptămâna viitoare aceștia vor lua drumul localității în care au fost repartizați și vor aplica toate cunoștințele obținute pe parcursul anilor de studii, iar autoritățile locale sunt obligate să le ofere tinerilor medici anumite facilități.
Conform programului de repartizare, cei mai mulți absolvenți au ales Medicina de familie - 53, urmați de Medicina internă - 32, Anestezie și reanimatologie - 31 și Chirurgie - 25. La profilul stomatologic au absolvit 32 de specialiști, iar la cel farmaceutic - 12. Mai multe detalii vedeți în Program.
Conform datelor oferite de ministrul sănătății, anual, pentru instruirea unui rezident din bugetul de stat este alocată suma de 35 de mii de lei. Pe parcursul ultimilor doi ani, salariile tinerilor specialiști au crescut de la 1900-2100 de lei până la 3800-4000 de lei. Indemnizația pentru tinerii specialiști angajați în instituțiile medicale publice din sate a fost majorată cu 50 la sută. În prezent, aceasta constituie 45 de mii de lei pentru medici și farmaciști și 36 de mii de lei pentru lucrătorii medicali cu studii medii, bani care sunt transferați în trei tranșe pe parcursul celor 3 ani de activitate.
De asemenea, a fost introdusă indexarea anuală a salariilor tinerilor specialiști, care va intra în vigoare din aprilie 2018, s-au introdus indicatorii de performanță pentru stimularea și motivarea personalului medical, iar costul unei gărzi a fost mărit de 4 ori. Totodată, s-a vorbit şi despre contribuţia autorităților publice locale, care oferă tinerilor medici locuințe sociale, cămine familiale, terenuri pentru construcţia caselor sau aceștia sunt obligați să le achite anumite facilități, inclusiv serviciile comunale.
[nggallery id=577]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii