Rezultatele concursului pentru ocuparea locurilor cu finanțare bugetară
- vizualizări: 283
În data de 12 iulie curent, a fost aprobat Ordinul rectorului nr. 289-ST, cu privire la rezultatele concursului pentru ocuparea locurilor cu finanțare bugetară la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, în care se regăsește lista studenților care, în anul de studii 2016-2017, vor beneficia de un loc finanțat din bugetul de stat.
În termen de trei zile din momentul informării, studentul este în drept să refuze locul bugetar, depunând în acest sens o cerere în formă scrisă. Locul eliberat este propus următorului candidat aflat sub linie în listă, cu cea mai mare medie de concurs.
Mediciniștii care își vor continua studiile în bază de contract cu achitarea taxei de studii sunt obligaţi să încheie, până în data de 15 septembrie curent, Contractul privind instruirea la studii universitare, în caz contrar vor fi exmatriculaţi. Studenţii care nu doresc să-și continue studiile în bază de contract cu achitarea taxei pentru studii - vor depune o cerere de exmatriculare la decanatul facultății.
Ordinul a fost aprobat în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la condiţiile de ocupare a locurilor cu finanţare bugetară în IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, Hotărârii Guvernului nr. 212 din 22.03.2013 cu privire la ocuparea de către studenți a locurilor cu finanțare bugetară în instituțiile de învățămînt superior de stat și a Regulamentului cu privire la condiţiile de ocupare a locurilor cu finanţare bugetară în instituţiile de învăţămînt superior de stat din Republica Moldova, aprobat prin ordinul ministrului educației.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii