Seminar de instruire pentru conducătorii de doctorat
- vizualizări: 85
Conducătorii de doctorat au participat la prima instruire cu genericul „Actualități în organizarea studiilor de doctorat în corespundere cu noile prevederi legislative”. Evenimentul s-a desfășurat în data de 1 februarie curent la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” şi a avut drept scop informarea participanţilor referitor la prevederile Codului Educației și ale Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de doctorat, care se implementează deja al treilea an.
Cel mai important aspect discutat a fost efectuarea tezelor de doctor în cotutelă cu partenerii internaţionali ai USMF „Nicolae Testemițanu”. Reuniunea a fost deschisă de Ion Ababii, rectorul Universității, care a menționat că schimburile de experiență și mobilitățile între instituția noastră și partenerii de dezvoltare vor facilita realizarea tezelor în cotutelă, mai ales că universitățile de medicină din România au laboratoare foarte bine dotate și sunt dispuse să ne ofere tot suportul necesar. Totodată, rectorul i-a îndemnat pe cei prezenți să se informeze despre toate condițiile de realizare a tezelor în cotutelă, să-și analizeze posibilitățile și să întreprindă toate măsurile necesare pentru a duce demersul la bun sfârșit.
Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică, a vorbit despre necesitatea diversificării activității științifice, în special a tezelor în cotutelă și a proiectelor dezvoltate în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași. Prorectorul a specificat că în urma aplicării a 42 de proiecte bilaterale cu România, au fost câștigate trei dintre acestea, iar două proiecte sunt în derulare. În acest context, Departamentul Știință va susține orice inițiativă din partea catedrelor, a laboratoarelor sau a cercetătorilor și va oferi consultanță și suport în implementarea acesteia.
Despre oportunitățile și cerințele privind internaționalizarea studiilor doctorale și a cercetărilor științifice a vorbit Rodica Gramma, șef departament, Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană. În discuție au fost puse parteneriatele care pot fi dezvoltate în baza acordurilor deja existente sau a celor potențiale la inițiativa conducătorilor de doctorat. Departamentul va oferi suport în legalizarea parteneriatelor în cercetare, fiind puse la dispoziție Acordul-cadru, disponibil în 4 limbi și Convenția de cotutelă, dezvoltată în parteneriat cu Departamentul Știință.
Olga Tagadiuc, directorul Școlii doctorale, a informat audiența despre prevederile legislative privind organizarea studiilor superioare de doctorat și alte acte normative. Totodată, conducătorilor de doctorat le-a fost prezentată metodologia admiterii la studiile de doctorat în anul de studii 2017-2018. Conform noii legislații, orice conducător de doctorat este obligat să aplice la un grant de cercetare. La un singur grant pot aplica mai mulți candidați. În luna februarie a acestui an va avea loc concursul intern pentru obținerea acestor granturi, iar ulterior cel național, organizat de Ministerul Educației.
Pe lângă prevederile normative și criteriile de obținere a granturilor în cercetare, conducătorii au aflat despre calitatea de autor a unei lucrări științifice de la șeful Departamentului Știință, profesorul Ghenadie Curocichin, iar Liubovi Karnaeva, directorul Bibliotecii Științifice Medicale, le-a vorbit despre valoarea Repozitoriului instituțional în promovarea și recunoașterea internațională a realizărilor științifice ale USMF „Nicolae Testemițanu”.
Cea de-a doua instruire urmează să fie organizată peste două luni și va fi destinată președinților, vicepreședinților și secretarilor seminarelor științifice de profil, cei care nemijlocit vor aproba temele tezelor de doctorat.
Pe parcursul celor doi ani de activitate Școala doctorală și-a consolidat structura, inclusiv baza legislativă. Primul pas important a fost autorizarea provizorie de către Agenția Națională de Evaluare a Calității în Învățământul Profesional, iar ulterior fondarea organelor de conducere a Școlii: Consiliul științific al Consorțiului și Consiliul Școlii doctorale, și înregistrarea conducătorilor de doctorat din toate instituțiile, în număr de 242.
[nggallery id=472]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii