Viitorii medici donează sânge
- vizualizări: 190
În data de 30 noiembrie 2017, s-a desfășurat campania Donează sânge! Dăruiește o picătură de viață!, organizată tradițional de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină, cu suportul Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”. La acțiune au participat 149 de donatori - studenți și angajați ai instituției noastre și nu doar.
Viitorii doctori, conştienţi de necesitatea sângelui pentru pacienţi, au stat în rând la Aula Nicolae Eșanu pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie. Rând pe rând, aceștia s-au înregistrat, au trecut examenul medical şi cel de laborator la specialiștii Centrului Naţional de Transfuzie a Sângelui, după care au mers la recoltarea propriu-zisă.
Maria Filimon, studentă în anul II la Facultatea de Medicină nr. 1, a spus că este pentru a 11-a oară când donează sânge și mereu o face cu multă satisfacție. „Am o grupă sanguină rară și consider că este foarte important să donez. Poate vin aici și pierd jumătate de oră, în schimb pot salva o viață”.
„Dacă pot, de ce să n-o fac”, a menționat Andrei Batîr, medicinist în anul III de studii la aceeași facultate, care participă pentru a patra oară în cadrul campaniei.
Angajată la USMF „Nicolae Testemițanu”, Svetlana Cernei, șefa Secției admitere, documente și evidență a studenților internaționali, a relatat că este la a şaptea donare de sânge, iar dorința de a lua parte la astfel de campanii a apărut atunci când a început să lucreze cu studenții de la Medicină, văzând cât de multă dăruire și sacrificiu presupune acest domeniu.
Comunitatea universității noastre a demonstrat astăzi încă odată că este receptivă și solidară la acțiunile sociale, iar prin exemplul demn de urmat al viitorilor medici, încurajează oamenii sănătoși să se alăture acestei campanii de donare a sângelui, în vederea salvării celor pentru care fiecare picătură este o noua șansă la viață.
E bine să știi:
Donând sânge, salvezi vieți.
Nu te poți infecta când donezi sânge, ci este o procedură sută la sută inofensivă.
Este un proces rapid. Totul durează mai puțin de o oră și nu este deloc dureros.
Ai o satisfacție imensă când salvezi vieți omenești.
O sută de oameni din Moldova au nevoie de transfuzie în fiecare zi.
Poți dona sânge la fiecare 2 luni.
La donare te poți programa și pentru data viitoare.
[nggallery id=646]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii